legenda lacului Issyk-Kul
lacul Issyk-Kul este înconjurat de numeroase legende care explică formarea lui și personajele istorice care au trecut pe malul său. O legendă spune despre un han crud care s-a îndrăgostit de o fată frumoasă, a răpit-o, dar ea l-a respins din cauza dragostei ei pentru un cioban. ciobanul, călare pe calul său magic Tulpar, a salvat-o, dar a fost recapturată. pentru a evita captivitatea, ea s-a aruncat de la fereastra unei temnițe și, ca pedeapsă pentru moartea ei, apele de munte au inundat palatul hanului, creând lacul. (Există într-adevăr ruine despre care se crede că este un oraș sub apele lui Issyk-Kul.) O altă legendă îl implică pe Timur, care în secolul al XIV-lea, soldații săi și-a pus o piatră de fiecare dată când treceau pe lângă Issyk-Kul, formând o creastă de piatră numită Santash. Unele legende susțin chiar că Genghis Khan este îngropat pe malul lacului, deși locul său de înmormântare rămâne oficial necunoscut, unele legende kârgâzești sugerând că se află lângă Issyk-Kul.
Epopeea lui Manas
Epopeea lui Manas, cel mai lung poem epic, este esențial pentru cultura și istoria Kyrgyzstan. constă din trei părți: Manas care unește triburile kirghize, povestea fiului său Semetei și povestea nepotului său Seitek. Manas, născut dintr-un păstor din Altai, devine un mare războinic, unind triburile și conducându-le înapoi în patria lor din Tian Shan. Se căsătorește cu Kanykei și au un fiu, Semetei. După moartea lui Manas, Kanykei și Semetei sunt exilați în Samarkand. Semetei află mai târziu de moștenirea sa și încearcă să reunească triburile, dar dispare. Fiul său Seitek, crescut într-o tabără inamică, își descoperă descendența și aduce pace poporului kârgâz. epopeea, scrisă doar în secolul al XIX-lea, are multe versiuni datorate tradițiilor orale și povestitorilor manaschi care deseori și-au adăugat propriile tușe. Epopeea lui Manas este vitală pentru identitatea Kârgâzului. 40 de raze ale drapelului național simbolizează triburile unite de Manas. Cea mai înaltă onoare de stat este Ordinul Manas, iar multe repere, cum ar fi aeroportul Bishkek și un vârf de munte, poartă numele lui. Legendele leagă Manas și de repere naturale, cum ar fi Manas Bowl din Barskoon Gorge. Manas reprezintă persoana și statul ideal kârgâz. În ciuda amestecului său de fapte și legende, epopeea are un impact semnificativ asupra Kyrgyzstan.
Legenda lui Jeti Oguz
Jeti Oguz, cunoscut pentru cele șapte formațiuni roșii de stâncă asemănătoare cu tauri, este cufundat în legenda Kârgâzului. Cu mult timp în urmă, doi khani erau rivali după ce unul a furat frumoasa soție a celuilalt, declanșând un război brutal. Căutând sfat, celui de-al doilea khan i s-a spus fără tragere de inimă de către un bărbat înțelept să ucidă soția pentru a o împiedica să se întoarcă la soțul ei inițial. În timpul unui festival măreț, după ce șapte tauri au fost sacrificați, hanul și-a ucis soția. Sângele ei a spălat taurii, ucigând hanul și slujitorii lui. Taurii s-au transformat în stâncile roșii cunoscute acum sub numele de Jeti Oguz, adică „șapte tauri” în Kârgâz.
Legenda Burana
Turnul Burana, lângă Tokmok, este ultima rămășiță a orașului antic Balasagun. În timp ce experții spun că inițial a fost un minaret, legenda kârgâză oferă o altă poveste. Un han puternic a avut o fiică frumoasă, Monara. Pentru a o proteja de pretendenți, a consultat ghicitorii. Unul a prezis că va muri înainte de a împlini 16 ani. Pentru a o ține în siguranță, khanul a construit un turn înalt și a închis-o înăuntru. Monara a crescut acolo, privind de la patru ferestre și a primit mâncare într-un coș. La cea de-a șaisprezecea aniversare, hanul, crezând că predicția este falsă, i-a adus un coș cu fructe. După ce a sărutat-o, ea s-a prăbușit și a murit. Khanul a găsit un păianjen otrăvitor în coș. Îndurerat, strigătele lui au zguduit turnul, făcând să se prăbușească vârful, lăsând ruinele pe care le vedem astăzi.
Legenda lui Sary Chelek
Cu mii de ani în urmă, acolo unde se află acum lacul Sary Chelek, era o vale vastă. Preoții în haine de aur, slujitori ai zeului marin Kho, și-au stabilit orașul, Sai Kho, pe malurile râului și au trăit acolo milenii. Îl venerau pe Kho, o zeitate cu corp de pește și cap de bărbat, care locuia într-un bazin de marmură din templul lor. Kho a predat triburile agricultura, creșterea vitelor și alte meserii. În fiecare secol, marele preot avea să moară, iar un nou mare preot s-ar fi născut din cea mai frumoasă fată din vale, sărutată de Kho. Această existență pașnică a continuat până când dușmanii au invadat, ucigând majoritatea locuitorilor. Marele preot la chemat ajutor lui Kho. Kho a apărut, a umplut valea cu un vuiet, făcând roci și apă să cadă în cascadă, ucigând invadatorii și spălând orașul. Acest eveniment a creat lacul Sary Chelek, unde se crede că Kho încă locuiește.
Legenda Mamei Cerb
Tribul Bugu din Kyrgyzstan își are originea într-o legendă care implică o căprioară-mamă, de la care provine numele lor (bugu înseamnă căprior în kârgâz). Povestea începe pe malul râului Yenisei din Siberia, unde un trib kârgâz a trăit în conflict constant cu vecinii lor. În ciuda unui avertisment de la o pasăre cu voce umană, tribul a ignorat pericolul iminent. Liderul lor, Kulchoo, a murit, iar în timpul înmormântării sale, tribul a fost atacat și masacrat de inamici. Doi copii, un băiat și o fată, au supraviețuit pentru că fuseseră trimiși să culeagă ciuperci. Întorcându-se pentru a găsi pe toți morți, au căutat hrană și ajutor, ajungând în cele din urmă la tabăra inamicului. O bătrână de acolo i-a hrănit, dar au fost recunoscuți și duși la hanul furios, care a ordonat moartea lor. Bătrâna a dus copiii pe o stâncă, intenționând să-i arunce în râul Ienisei, dar s-a rugat pentru milă. În acel moment, a apărut o căprioară cu ugerele umplute cu lapte, oferindu-se să alăpteze copiii ca pe ale ei. În ciuda avertismentelor bătrânei despre cruzimea omenirii, Mama Cerbul a luat copiii, conducându-i la Lacul Issyk-Kul. Acolo, ea i-a crescut până s-au căsătorit și au avut doi fii, Tynymsejit și Alesejit. Acest nou trib a fost numit Bugu, după Mama Căprioara. Familia lui Tynymsejit s-a mutat la Naryn, în timp ce a lui Alesejit a rămas la Issyk-Kul. Armonia dintre trib și căprioare s-a încheiat când oamenii din regiunea Issyk-Kul au început să omoare căprioarele și să-și folosească coarnele pentru morminte. În consecință, cerbul s-a retras adânc în munți. Această legendă este povestită în diferite forme, cel mai cunoscut în povestea lui Chingiz Aitmatov „Corabia albă”.
Legenda Caravanseraiului Tash-Rabat
Legenda Caravanseraiului Tash-Rabat, transmisă de-a lungul generațiilor, poartă o profundă înțelepciune ancestrală. Povestește povestea unui han puternic rupt între cei doi fii ai săi, dintre care unul și-a imaginat prosperitatea prin comerț și ospitalitate, în timp ce celălalt a căutat gloria prin jefuire. Viziunea fiului cel mare a dus la construirea unui caravanserai magnific, simbolizând deschiderea și unitatea, care a înflorit cu prosperitate și bunăvoință. Cu toate acestea, urmărirea fiului mai mic de cucerire și jaf a adus, în cele din urmă, ruina instituției odinioară înfloritoare, servind ca o amintire emoționantă a nebuniei lăcomiei și agresiunii. Prin această veche pildă, ni se amintește de importanța durabilă a integrității, a bunăvoinței și a consecințelor alegerilor noastre, reluând lecțiile atemporale ale strămoșilor noștri.